Alexandru Ciucu & Alina Sorescu



<<Designerul Alexandru Ciucu şi frumoasa Alina Sorescu s-au căsătorit într-o superbă zi de septembrie. Mireasa a radiat, iar mirele a sorbit-o din priviri. O nuntă fără cusur, un basm...
.....transpus în realitate.

Ce aţi ales să purtaţi la nuntă? Ştiu că Alina a schimbat 4 rochii, toate create de tine.
Alinei i-am făcut patru rochii. Una pentru cununia civilă şi celelalte trei pentru nunta propriu-zisă. Cea de la cununie a fost de culoare roz somon, diafană şi vesela precum mireasa şi am accesorizat-o cu o superbă pereche de pantofi creată de Mihai Albu. Prima rochie de mireasă a fost pentru ceremonia religioasă, de culoare ivoar şi a urmărit stilul sirenă, cu trenă lungă – visul Alinei din copilărie –  bolero şi voal de dantelă, toate evidenţiind aerul feciorelnic caracteristic unei mirese. A doua rochie a fost creată pornind de la momentul dansului mirilor, ajungând aşadar la stilul prinţesă, amplă, tot ivoar, din dantelă cu trandafiri aplicaţi. Am evitat crinolina tocmai pentru reuşita dansului. Ultima rochie a fost simplă, în stilul de zeiţă romană, închisă pe un umăr cu un inel cu trandafir din coral roşu. De altfel acesta a fost şi lait-motivul celor trei rochii de mireasă, trandafirul sângeriu regăsindu-se în funcţie de ţinută în pandantiv, în broşă, la cercei sau la inel.

Ţinutele mele, tot patru la număr, au fost create astfel încât să se armonizeze cu cele ale soţiei mele. La cununie am purtat un costum gri melanj, cămaşă şi cravată roz, batistă bleumarin cu mici motive florale roz. Pentru ceremonia religioasă, având în vedere că am venit călare, am purtat o cămaşă cu mâneci bufante şi strânse pe antebraţ, lavalieră la gât, pantaloni negri, cizme de călărie şi vestă argintie cu motive florale închisă la trei nasturi. După ce am descălecat în faţa bisericii, cavalerul de onoare m-a ajutat să îmbrac redingota, din acelaşi material ca şi vesta. La petrecere am schimbat încă două ţinute, amândouă compuse din sacou de mătase brocart şi pantalon negru. La gât am purtat lavalieră la primul sacou şi papion la al doilea. Pentru ultimele doua ţinute am avut pantofi negri clasici. Batistă de mătase grena din buzunarul de la piept, a fost lait-motivul ţinutelor mele.

Dacă ai creat ţinutele pentru soţia ta, te tentează să repeţi experienţa şi să faci o linie şi de rochii de mireasă?
Rochiile pe care i le-am făcut Alinei au fost o provocare atât pentru mine cât şi pentru atelierul meu şi s-a muncit foarte mult la ele pentru că ne place să facem lucrurile bine. Prin urmare pot să spun că am căpătat puţină experienţă în domeniu. Nu ştiu încă dacă vreau să aprofundez acest domeniu – al rochiilor de mireasă –  deoarece croitoria de damă este o cu totul altă abordare a acestei meserii, deşi la prima vedere poate părea că nu sunt mari diferenţe.

Care a fost, pentru tine, cel mai emoţionant moment din cadrul nunţii?
Dansul mirilor. Repetasem mult cu Elwira şi Mihai Petre şi mi-ar fi părut rău dacăam fi greşit. Dar nu a fost cazul. După dans m-am relaxat şi m-am bucurat de nuntă cu toată energia.

Care sunt culorile pe care aţi mizat în decorarea locaţiei?
Ivoar cu accente grena. Una din petele de culoare cele mai apreciate a fost buchetul de lalele grena de pe fiecare masă.

Ce melodie aţi ales pentru dansul mirilor?
„From this moment on”, Shania Twain. Sugestiv.

Cum a fost tortul vostru? Pentru ce design şi arome aţi optat?
Ca design, tort clasic supraetajat, din marţipan fronsat şi ornat cu trandafiri grena de diferite mărimi. A fost un tort delicios cu cireşe confiate sau cum ar spune italienii „amarena”. 

Povesteşte-mi, te rog, cele mai frumoase momente pe care le-aţi trăit la nuntă.
Primele emoţii le-am avut la cununia religioasă pentru că, venind pe cal, mi-era teamă să nu se întâmple cu animalul vreun eveniment nedorit şi să ajungem de la bal la spital. Mă gândeam că s-ar putea speria calul de toată mulţimea aceea de oameni, sau pur şi simplu că se găseşte vreo viespe să-l înţepe tocmai atunci. Din fericire nu s-a întâmplat nimic din toate astea. Şi apoi am aşteptat venirea Alinei. Ce moment uluitor când am prins-o de mână şi a coborât din caleaşcă pentru a merge împreună spre altar, în timp ce razele soarelui se răsfăţau în privirea celor prezenţi.

Un alt moment de maximă intensitate a fost dansul mirilor. Aveam amândoi emoţii cât între două stele, dar când a început melodia parcă am intrat într-o lume a noastră cu poveşti şi zâne, iar coregrafia a curs de la un cap la altul mai armonios şi mai natural decât la repetiţii.

De neuitat a fost şi provocarea Andreei de la Amadeus care m-a invitat să dansez pe melodia din Zorba, pe care ea o interpreta live la vioară, ca de altfel şi dedicaţia surpriză pe care ne-a făcut-o cavalerul de onoare, prietenul meu Vlad Miriţă. Oamenii încetaseră să mai vorbească, ascultau vrăjiţi vocea tenorului. Cânta O sole mio.

Aţi avut o nuntă tradiţională, aţi respectat toate obiceiurile sau au fost una mai modernă?
Am păstrat din nunta tradiţională românească acele elemente despre care noi am considerat că îi permit unei astfel de ceremonii să rămână una elegantă. Am adoptat elemente internaţionale însemnând influenţe mediteraneene în meniu, aruncatul buchetului, ceremonia religioasă în aer liber în faţa capelei, petrecerea pe timp de zi, dar am păstrat sarmalele cu mămăliguţă, berbecuţul la proţap şi ritmurile de muzică populară autentică.

Ştiu că mirii sunt atât de emoţionaţi şi agitaţi încât nici nu apucă să guste din mâncărurile servite. Voi aţi reuşit să savuraţi preparatele din meniu?

Aproape că nu ne-am atins de bucate în ziua nunţii, nu pentru că am fi fost stresaţi, dar nu a fost efectiv timp. Cred că motivul principal pentru care, în general, mirii nu prea reuşesc să guste din felurile pregătite la propria nunta este că de mâncat mai pot mânca şi a doua zi, dar distracţia este una singură, aşa că noi ne-am distrat.

S-a lăsat Alina furată? Dacă da, ce a trebuit să faci ca să o recuperezi?
Obiceiul cu furatul miresei ni se pare amândurora unul care şi-a pierdut mult din farmec, tocmai pentru că este prea des folosit şi, de cele mai multe ori, greşit regizat. În afară de acest lucru, Alina a vrut să fie prezentă pe tot parcursul petrecerii pentru a savura fiecare moment din această zi unică. Dacă totuşi s-ar fi lăsat furată, aş fi făcut orice pentru a o recupera.

Pentru ce mărturii aţi optat?

Am observat că magneţii de frigider sunt din ce în ce mai prezenţi în casele cunoscuţilor noştri, ajuntându-i să rememoreze cu drag momente plăcute. Ne-am gândit să le oferim acest tip de mărturie, aşa că am reprodus sub formă de magnet de frigider invitaţia la nuntă, care a fost la rândul ei creată şi încărcată de simboluri de prietenul nostru Horaţiu Mălăele.

Descrie-mi-o, te rog, pe mireasa Alina Ciucu în trei cuvinte.
Feminină, diafană, radioasă.

Alex, a fost nunta perfectă pe care aţi visat-o?
Da, şi aveam toată încrederea că aşa va fi pentru că ne-am implicat foarte mult în detaliile legate de organizare. Pe lângă efortul nostru şi al celor care ne-au ajutat, trebuie să recunoaştem că am mai primit şi cadouri de natură divină, cum ar fi soarele blând de septembrie şi câteva potriveli de ordin organizatoric>> (www.nunta.unica.ro) 


















9 comentarii:

  1. http://blog.blacktieguide.com/2012/04/17/from-romania-with-regret/#comment-1674


    ne face tara de ras Ciucu si atelierul lui de inalta croitorie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Va faceti singur de ras cu aceasta afirmatie. NU va obliga nimeni sa purtati ceva ce nu va place. Stiu, barfa e in gena romanului ...

      Ștergere
  2. Mireasa era fata mare! se spunea la un moment dat ca ar fi ;;)? nu inteleg faza cu rosul...prea mult :-t...dupa parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari Alexandru Ciucu pentru creatiile tale minunate. Ai o familie exceptionala,

    RăspundețiȘtergere
  4. Vor veni vremurile in care veti plati in fata tarii pentru snobismele astea .Ciucule vei realiza cat ai gresit sfidand poporul amarat ce nu are ce manca.Veti da socoteala ptr cum ati facut banii cat de curand. Mai e putin si poporul se va rascula impotriva voastra si a beizadelelor ca voi. Istoria se repeta ,sa nu uitati asta. Sunteti si veti ramane niste nimeni.

    RăspundețiȘtergere