Gene false din hartie by Paperself


Genele false nu mai reprezinta defel o noutate absoluta, marcile de prestigiu lansand pe piata in ultimii ani atat de multe variante, evoluate din punct de vedere al aspectului (cele mai recente se integreaza perfect genelor naturale) si ingenioase ca modalitate de aplicare, incat un important segment feminin le-a adoptat in machiajul cotidian, ca pe ceva firesc si indispensabil, asemenea mascarei sau a rujului de buze.

Pentru ocazii speciale si petreceri tematice, cateva branduri lanseaza ocazional mini colectii de gene false, cu pene colorate, strasuri, cristale Swarovski, decupaje dantelate sau pietre pretioase pentru o privire care valoreaza infinit mai mult decat o mie de cuvinte. Si aceasta zona este deja binecunoscuta femeilor care se delecteaza in anumite momente cu accesorii de frumusete aparte.

Arta, traditia si inovatia in frumusete sunt reunite sub brandul Paperself, devenit sinonim cu minunatele si spectaculoasele gene false realizate din hartie. Lansat in anul 2009, la initiativa designerului de origine taiwaneza Chunwei Liao, stabilit in prezent la Londra, Paperself ofera o noua interpretare artei decuparii hartiei exercitata la cel mai inalt nivel in cultura chineza.

Nu intamplator, modelele de gene false Paperself comporta si o conotatie simbolica: caii reprezinta succesul, bujorii atrag norocul, florile de piersic celebreaza romantismul si amorul, paunii simbolizeaza zilele norocoase, fluturii emana libertate, frumusete si sensibilitate, iar clovnii aduc potrivit traditiei chineze, fericirea si implinirea sufleteasca.

Desi pot parea extrem de fragile la prima vedere, genele false din hartie Paperself, daca sunt utilizate cu grija si pastrate in mod corespunzator in cutia originala sau intr-un loc ferit de posibile accidente, pot fi folosite de minim 2-3 ori. In afara faptului ca sunt extrem de usor de aplicat (nu este necesar decat un adeziv pentru genele cu banda care se gaseste la orice magazin), genele din hartie Paperself sunt si foarte rezistente. Nu va ganditi ca veti ramane fara ele la prima adiere de vant sau ca trebuie sa va priviti constant in oglinda pentru a va asigura ca inca le mai aveti in pereche. Odata fixate, genele raman intacte pana in momentul in care ajungeti acasa si va demachiati.

Costa intre 62 lei si 72 lei in functie de model si marime.























 

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu